Despre sustenabilitate

Sustenabilitatea a devenit o temă dominantă în dezbaterile despre arhitectură în ultimii doi ani, chiar  dacă  însemnătatea  termenului  „sustenabil,  sustenabilitate”,  nu  fusese  încă  stabilită  clar.  În  prezent  o comisie a Uniunii Europene se ocupă de clarificarea acestei confuzii[1]. În orice caz, este evident faptul că utilizarea  pasivă  a  energiei  solare,  împreună  cu  radiaţiile solare directe,  sunt  caracteristici  principale  ale arhitecturii sustenabile.

 În alte domenii de activitate, termenul  „sustenabilitate” a avut mereu un înţeles clar, lipsit de ambiguitate.  Aici  vorbim  despre  ciorba  de  fasole  verde  a  bunicii  şi  de  administrarea  responsabilă  a pădurilor. Cu toate acestea, un sondaj de opinie recent a dezvăluit multă confuzie în rândul oamenilor. Doar 10% din cetăţenii chestionaţi cunosc aproximativ înţelesul acestui cuvânt 9 , pentru restul de 90% fiind o enigmă. Se pare că este nevoia unei clarificări. Ca termen general, cuvântul „sustenabilitate” este utilizat să descrie corecta administrare a mediului înconjurător. O comisie a Naţiunilor Unite, condusă de fostul prim ministru norvegian Brundtland, a formulat o definiţie succintă:

  „sustenabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile generaţiilor curente, fără a influenţa oportunităţile generaţiilor viitoare”.

Această definiţie este relevantă în domeniul arhitecturii pe mai multe planuri. Pe de o parte, din punct  de  vedere  economic  –  mai  mult  de  jumătate  din  capitalul  de  investiţii  al  tarilor Europene  intră  în domeniul construcţiilor -, şi pe de altă parte, din punct de vedere al resurselor, construcţiile consumă cel mai  mult.  Chiar  dacă  fondul  construit  este  un  bun  utilizat  pe  termen  lung,  el  produce  mai  mult  de jumătate din toate deşeurile. Reciclarea în construcţii este încă un sector subdezvoltat. Clădirile sunt răspunzătoare pentru 40% din consumul total de energie al Europei, mai mult decât industria şi transportul. În mod cert, conservarea energiei şi utilizarea inteligentă a radiaţiei solare incidente ar trebui să joace un rol important într-o clădire sustenabilă.

Combustibilii fosili, care stau la baza resurselor noastre energetice, sunt limitaţi. Descoperirea anuală de noi zăcăminte petroliere a fost mai mică decât consumul de ani buni, iar costurile cresc impreună cu conflictele. Impactul dăunător al combustibililor fosili asupra mediului înconjurător este la fel de grav, deoarece modifică clima globală. Multe alternative s-au dovedit a  fi  deficitare  deoarece  se  bazau  de  asemenea  pe  resurese  finite  şi  implicau  efecte  secundare  nocive.

Probabil  era  utilizării  combustibililor  fosili  pentru  clădirile  noastre  va  fi  curând  văzută  ca  o  fază evolutivă. Până la urmă, de ce să utilizăm energia solară stocată în pământ, când putem să ne folosim de ea în mod direct? Această metodă nu intervine asupra echilibrului natural global, fiind chiar piatra de temelie a acestui echilibru.

Ar fi neinspirat totuşi să reînviem principii vechi. „Reîntoarcerea la natură” este un slogan popular, dar nu şi foarte logic în cazul nostru. Nu putem construi clădiri în aceeaşi manieră  ca  înainte  de  era  combustibililor  fosili.  Confortul  şi  disponibilitatea  energiei  ne-au  ridicat aşteptările şi este puţin probabil să renunţăm la acest mod de viaţă în viitor. Fără îndoială, arhitectura care se foloseşte de soare, va putea adopta unele principii antice de proiectare, dar în mod cert, pentru a se ridica la standardele actuale va trebui să le şi depăşească.

Utilizarea pasivă a radiaţiei solare este posibilă fără ajutorul unor sisteme integrate. Clădirea se foloseşte  singură,  în  mod  direct  de  energia  solară,  datorită  amplasării,  geometriei  arhitecturale  şi  a materialelor  utilizate.  Aceasta  este  cea  mai  simplă,  şi  în  acelaşi  timp,  cea  mai  eficientă  formă  de arhitectură  solară.  Clădirea  şi  componentele  sale  sunt  interpretate  ca  un  sistem  solar  integrat.  O arhitectură proiectată cu atenţie poate adapta şi racorda clădirea la potenţialul energetic natural al zonei. Alegerea sitului, a amplasării, forma şi orientarea, poziţionarea vitrajelor şi a golurilor, selecţia atentă a materialelor şi structura pereţilor – aceşia sunt factorii care  fac posibilă absorbţia şi stocarea  radiaţiei solare,  pentru  a  menţine  temperaturi  interioare  confortabile  dar  şi  pentru  a  utiliza  lumina  naturală  la maxim. Dacă se iau în considerare câteva reguli simple, arhitectura pasiva este cea mai eficientă formă de înmagazinare şi conservare a energiei în clădiri. Necesitatea de căldură este redusă, în timp ce sezonul de încălzire suplimentară este considerabil mai scurt. Astfel, clădirea aduce o contribuţie considerabilă la protecţia mediului prin emisiile scăzute de CO₂.

Prezenţa generoasă a soarelui în casele noastre aduce un plus de confort. Interioarele inundate de lumină au efecte psihologice pozitive, măsurabile, asupra oamenilor. Aşadar arhitectura pasivă reuşeşte mai mult decât protecţia mediului şi conservarea energiei. Totodată ea sporeşte starea de bine.

 Dragoș Arnăutu

arhitect

Passivhaus Institut, Darmstadt

 Foto:  Propagandă împotriva poluării excesive, realizată de „Club of Rome” în anul 1972.